Consultare online - dialogul structurat - Președinția Daneză, ddl. 29.01.2012

Grupului Naţional de Lucru al Dialogului Structurat lansează a doua consultare publică ce are ca temă creşterea implicării Tinerilor la dezvoltarea democraţiei participative.
În continuare vă invităm să răspundeți la cele două chestionare până la data de 29 ianuarie 2012:
În România, coordonarea consultărilor în cadrul acestui proces este asigurată de Grupul Național de Lucru constituit sub egida Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, din care face parte Consiliul Tineretului din România alături de reprezentanți ai altor organizații neguvernamentale de tineret. Consultările s-au desfășurat până în prezent pe bază de chestionar on-line, dorindu-se în continuare îmbunătățirea procesului și folosirea rezultatelor atât la nivel local/regional, dar și european.
În cadrul Președinției Daneze (1 ianuarie – 31 iunie 2012) tema propusă este ’’Participarea tinerilor la viața democratică – stimularea creativității și a inovării’’. Rezultatele dezbaterilor și consultării online cu tinerii pe această temă, în toate cele 27 State Membre UE, vor fi discutate la nivel european în cadrul Conferinței pentru Tineret în Martie 2012).
Democraţia participativă este definită prin implicarea cetăţenilor de toate vârstele în viaţa societăţii. Forme ale democraţiei participative sunt considerate : exercitarea dreptului de vot, participarea la consultăti publice, interes manifestat faţă de activitatea instituţiilor statului, informarea continuă asupra vieţii societăţii.
Mai multe despre dialogul structurat: